Lifestyle

Ediția a VI-a a festivalului UNTOLD România.  Când a fost reprogramat de organizatori

Ediția a VI-a a festivalului UNTOLD România.  Când a fost reprogramat de organizatori

 

În cele cinci sezoane de când a început festivalul de muzică electronic UNTOLD, se poate spune că acesta a devenit un adevărat fenomen.

Din 2015 și până în prezent, au urcat pe scena UNTOLD, peste 140 de artiști de renume mondial în industrie.

Cum a luat ființă UNTOLD

Acum 5 cinci ani, unor tineri le-a venit ideea de a aduce în România pe cei mai buni DJ ai lumii din muzica electronică. Desigur, acesta lucru părea la început doar un vis. Dar cu ambiție, visul lor a devenit realitate.

Prima ediție, cea din 2015, a avut un succes neașteptat, de altfel festivalul, de la prima ediție, a fost premiat. În primul an UNTOLD a câștigat două din cele mai importante premii, este vorba de „European Festival Awards”, pentru cel mai bun festival, și premiul „International Advertising Association Romania”, pentru cel mai bun brand al anului 2015.

Încă de la prima ediție au venit pe scena festivalului nume ca Armin van Buuren, Avicii, David Guetta, Tiesto, Hardwell, Martin Garrix.

Locul de desfășurare al festivalului este la Cluj Napoca, pe Cluj Arena, dar și pe alte scene construite în „campusul” UNTOLD. În cei cinci ani au trecut pragul festivalului aproximativ 1 milion de oameni. Recordul de vânzări de bilete a fost în 2019. Atunci s-au vândut, în mai puți de 10 minute, peste 15,000 de bilete.

 

În anul 2020, cea de-a VI-a ediție a Festivalului UNTOLD a fost amânată din cauza restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemiei.

Așadar, după lungi negocieri organizatorii au decis ca această ediție să fie amânată pentru anul 2021.

Anunțul făcut de organizatori

Așadar, festivalul va avea loc anul viitor în perioada 5 – 8 august 2021, tot la Cluj Napoca, ca în fiecare an.

Tema de anul viitor este „despre oameni, despre oameni ca noi”, se spune în clipul de prezentare.

Decizia organizatorilor de a anunța pentru anul viitor desfășurarea festivalului fizic, se bazează și pe anunțul iminetului vaccin anti-covid.

Biletele și abonamentele s-au pus deja în vânzare, iar cele care au fost vândute pentru anul acesta vor avea valabilitate anul viitor.

„A șasea ediție a Untold este planificată să aibă loc în 2021, Data evenimentului din 2020 a fost amânat din cauza focarului COVID-19. Rambursările și biletele pentru următoarele 3 festivaluri sunt disponibile pentru deținătorii de bilete din 2020.

Reprezentanții UNTOLD s-au reunit în luna septembrie cu reprezentanții Guvernului într-un grup de lucru. La întâlnire au participat și ceilalți organizatori de evenimente din România.

Grupul a fost menit să identifice toate măsurile ce trebuie pregătite, astfel încât evenimentele să poată fi reluate în 2021 în cele mai sigure condiții.

De altfel, industria de evenimente din întreaga lume se pregătește pentru o vară plină de activitate. Prioadă în care publicul se va întâlni din nou cu artiștii preferați”, spun organizatorii, potrivit playtech.ro