Femeile aflate în situaţii de risc, şi care devin mame, vor primi un ajutor financiar de la Guvern începând cu anul acesta. Astfel pentru fiecare bebeluş va fi acordat un sprijin, un trusou în valoare de 2.000 lei. Anunţul a fost făcut astăzi de Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea, care a menţionat că sprijină măsura Guvernului de a aloca 12 milioane de euro, din fonduri europene, pentru acest proiect.
2.000 de lei pentru fiecare bebeluş. Sprijin guvernamental pentru femeile aflate în situaţii de risc
„Sprijin pentru nou-născuţi, pe scurt un trusou, în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare bebeluş! Femeile aflate în situaţii de risc, şi care devin mame, vor primi un ajutor financiar începând cu anul acesta! Susţin şi sprijin decizia luată de Guvernul României de a aloca 12 milioane de euro, din fonduri europene, pentru trusoul destinat nou-născutului”, a declarat Gabriela Firea, felicitând astfel pe Roxana Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene şi actual secretar de stat în Guvern, pentru că a făcut posibil acest proiect.
Prin acest proiect primesc sprijin mamele care se află în situaţii de risc, cele care primesc venitul minim garantat, femeile care au fost victime ale violenţei domestice, mamele cu dizabilităţi, chiar şi mamele minore pe care ar trebui să le avem într-un număr cât mai mic”, a scris Gabriela Firea, sâmbătă pe Facebook.
Ea a adăugat că nu vor fi oferiţi bani direct, pentru a nu fi folosiţi în alte scopuri, ci tichete sociale sub forma unui card electronic, iar ajutorul va fi emis în maximum trei luni de la momentul naşterii şi poate fi folosit de proaspeţii părinţi doar pentru a cumpăra produse destinate nou-născuţilor.
„Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse susţine acest proiect şi oferă sprijin, dacă va fi nevoie, serviciilor sociale din toată ţara când vor fi distribuite aceste tichete sociale. Proiectul este gestionat de Ministerul Investiţiile şi Proiectelor Europene cu ajutorul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului de Finanţe, a prefecturilor şi primăriilor din întreaga ţară. Părinţii au nevoie de acest sprijin, mai ales dacă analizăm cifrele demografice. Anul trecut, s-au născut cei mai puţini copii din ultimul secol. Mulţi tineri au renunţat la gândul de a fi părinţi din cauza situaţiei economice îngreunate de pandemia din ultimii doi ani”, a mai spus Firea.
Aceasta a mai precizat că, în mandatul de primar general, a oferit un sprijin în valoare de 2.500 de lei tuturor bucureştencelor care deveneau mame.
„Au trecut deja cinci ani de când există programul Bebe de Bucureşti. Am oferit, de asemenea, sprijin femeilor gravide pentru medicamente şi servicii medicale în timpul sarcinii. Programul Materna însemna un ajutor de 2.000 de lei fiecărei femei însărcinate. Nu erau bani puţini. Din păcate, actualul primar general a blamat mereu aceste ajutoare şi le consideră pomeni. Banii au ajuns foarte greu la mame şi numai după presiunea asociaţiilor şi fundaţiilor care susţin femeile”, a completat Gabriela Firea.