Lifestyle

17 Septembrie, sărbătoare mare în Calendarul Ortodox. Foarte multe românce îi poartă numele!

17 Septembrie, sărbătoare mare în Calendarul Ortodox. Foarte multe românce îi poartă numele!

17 Septembrie, sărbătoare mare în Calendarul Ortodox. Foarte multe românce îi poartă numele! Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis sunt sărbătorite la data de 17 septembrie în calendarul ortodox.

Sfânta Muceniță Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei. Ea a fost foarte credincioasă și la fel au devenit și fiicei sale când au înțeles ce este dragostea de Iisus.

Din anul 1992, Sfânta Mucenița Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei. Sofia, care în limba greacă înseamnă înţelepciune, şi-a botezat fiicele cu numele celor trei virtuţi evaghelice: Pistis, Elpis şi Agapis, adică credinţă, nădejde şi dragoste. Sofia, care era curată, paşnică, blândă şi plină de milă a avut o căsnicie legiuită dar curând după naşterea celei dea treia fiice a rămas văduvă. Ea şi-a crescut copilele în dreapta credinţă, învăţându-le cărţile prorocilor şi ale apostolilor iar ele se nevoiau citind şi învăţând, rugându-se şi făcând treburi casnice, ascultând de înţeleapta lor mamă sporind în fapta bună.

Chinuite de împărat

Când s-a aflat că nu sunt păgâne, împăratul le-a poruncit să aducă jertfa zeiței Artemis. Ele au refuzat, motiv pentru care au fost chinuite toate trei. În plus, conducătorul a cerut să fie omorâte doar fiicele, ca mama să sufere mai mult, Fetele au fost martirizate în anul 137. Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani și Agapis 9 ani.Sofia a luat trupurile celor trei fiice și le-a îngropat pe un deal, în afara cetății. Timp de trei zile a stat nemișcată lângă mormântul lor și s-a rugat, după care a decedat.

Tradiții de Sfânta Sofia

Multe fete primesc la botez numele de Sofia, fiind unul extrem de special și cu o semnificație aparte. Despre persoanele care se numesc după Sfânta zilei de 17 septembrie se spune că sunt inteligente, înțelepte și milostive.

Se spune că Sofia este protectoarea mamelor și fiicelor. Tradiția arată că este bine ca orice mamă să se roage la marea Mucenică, iar aceasta îi va asculta rugăciunea. Și femeile gravide trebuie să se roage la ea pentru a avea o sarcină ușoară și să nască un prunc sănătos pe care să îl iubească cel puțin cât le-a iubit marea Mucenică pe fetele ei. O altă tradiție este ca pe 17 septembrie să iți vizitezi părinții pentru că îți aduce noroc și îi protejezi pe cei care ți-au dat viață de rele.

La 17 septembrie în calendarul ortodox mai sunt pomeniţi:

  • Sfânta Muceniţă Agatoclia;
  • Sfinţii Mucenici Maxim, Teodot şi Asclipiodota;
  • Sfânta Lucia şi Mucenicului Geminian, fiul ei;
  • Sfânta Muceniţă Teodota;
  • Sfinţii 100 de mucenici;
  • Sfinţii episcopi Pilevs şi Nil împreună cu cei 46 de mucenici din Palestina;
  • Sfinţii Mucenici Haralambie şi Pandoleon; Sfinţii Mucenici Iraclid şi Miron, episcopii Tamâșului (Cipru).