Klaus Iohannis, președintele României, a afirmat, miercuri, 16 decembrie, că, în urmă cu 31 de ani românii au început dărâmarea comunismului.
Într-un mesaj adresat românilor, Iohannis a spus că românii au înfăptuit sacrificiul suprem, înlăturând regimul communist.
Sacrificiu în numele libertății
Despre evenimentele din decembrie 1989, Iohannis a mai spus că acestea nu trebuyie să fie umbrite de „o ruşinoasă neputinţă a statului”.
„Să ne amintim că, acum 31 de ani, în numele libertăţii, românii au început dărâmarea comunismului. Conduşi de dorinţa arzătoare de a elibera naţiunea de sub un regim antiromânesc, ilegitim şi criminal, cu piepturile goale şi inimile pline de speranţă, românii înfăptuiau sacrificiul suprem.
Comunismul a fost învins pentru prima dată la Timişoara. Cu convingerea că gloanţele nu pot nimici idealurile şi nu pot frânge visurile, sacrificiul timişorenilor a schimbat definitiv cursul istoriei.
Un sacrificiu pe care suntem obligaţi să îl amintim şi preţuim şi pe care niciunul dintre noi nu trebuie să îl uite vreodată sau să îl pună la îndoială”, a afirmat Klaus Iohannis, în mesajul transmis cu ocazia marcării a 31 de ani de la începutul Revoluţiei din Decembrie 1989.
„Nu putem permite!”
„Nu putem permite, la nesfârşit, ca Revoluţia Română din Decembrie 1989 să fie umbrită de o ruşinoasă neputinţă a statului.
Onorarea memoriei victimelor înseamnă apărarea democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi, cel mai important, identificarea şi pedepsirea vinovaţilor. Părinţii, fraţii, surorile şi copiii celor care au murit pe străzile Timişoarei încă aşteaptă să se facă dreptate!
Avem nevoie de adevăr şi dreptate, pentru că identitatea noastră naţională este inseparabilă de sacrificiul din Decembrie 1989!”, a mai spus preşedintele.
„Tinerii trebuie să cunoască adevărul”
„Să sperăm că generaţiile tinere vor preţui cum se cuvine, în spiritul adevărului, sacrificiul românilor seceraţi de gloanţe la Timişoara şi apoi în alte locuri.
Tinerii trebuie să cunoască adevărul despre regimul comunist, aşa cum a fost el, adevărul brut şi dureros despre o dictatură odioasă, care ne-a furat 45 de ani din istorie, condusă de personaje abrutizate, care nu au dat niciodată socoteală pentru atâtea destine curmate pe nedrept. Nu vom înceta niciodată să ne amintim şi să sperăm”, a mai transmis Klaus Iohannis.