Social

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

pensiona
sursa foto: arhiva companiei

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie mai devreme. Aceștia se pot pensiona cu 10 sau chiar 20 de ani înainte de vârsta obișnuită de pensionare. Această informație a fost confirmată de Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

Oficialul a precizat că această categorie de persoane este compusă din cei care au lucrat în condiții speciale de-a lungul carierei lor.

Cine se poate pensiona mai devreme?

„În ceea ce privește beneficiile pe care le au pensionarii, atât în condiții speciale cât şi în condiții deosebite, dar şi minerii de suprafață, minerii de subteran, cei din zonele de radiații. Aici am avut atât cu dumnealor, cât şi cu Comisia, negocieri repetate. În mare măsură, aceștia au beneficii în continuare.

Adică, în ceea ce priveşte minerii de subteran, reducerea vârstei de pensionare a rămas aceeași, cu 20 de ani, ca şi acum. În ceea ce priveşte reducerile la condiţii generale, avem același spor de grupă pe care le aveam şi înainte, de şase luni pentru condiţii speciale, cât şi de patru luni pentru condiţii deosebite, acestea au rămas”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul a menționat și faptul că minerii vor primi un punctaj suplimentar de un punct pe an. Pentru această categorie, vârsta de pensionare va fi redusă cu 10 ani.

„Este drept că în vechea lege, 263/2010 reducerea era de 13 ani, acum a scăzut de la 13 la 10 ani, la condiții deosebite reducerea era de 10 ani, acum a scăzut de la 10 ani la 7 ani”, a continuat oficialul.

Legea pensiilor

Ministrul Muncii a declarat că noua lege a pensiilor este o realizare a Guvernului. Aceasta include prevederi referitoare la condițiile speciale și deosebite de muncă.

Ministrul a spus că „România prin PNRR s-a angajat că va renunța la posibilitățile de pensionare anticipată, că nu vom mai încuraja pensionarea anticipată, care ducea la o medie foarte scăzută a vârstei de pensionare în sistemul public de pensii în România”.

Conform noii legi a pensiilor, condițiile speciale de muncă vor fi menținute până în 2035. Astfel, angajatorii vor avea timpul necesar pentru a normaliza aceste condiții de muncă, conform dailybusiness.ro.

„Şi în noua lege menținem condițiile speciale şi deosebite de muncă până în 2035, dând posibilitatea angajatorilor să normalizeze aceste condiții, adică prin retehnologizare locul de muncă respectiv condițiile de muncă de la acel loc de muncă să nu mai reprezinte pericol pentru sănătatea şi securitatea angajatului şi angajatorii au la dispoziție 12 ani, până în 2035, astfel încât să aibă timpul necesar pentru normalizare”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.