Patronatele avertizează că măsurile guvernului vor bloca economia

Economic

Stiri / Economic 13 Views

Patronatele avertizează că măsurile guvernului vor bloca economia

Confederaţia Patronală CONCORDIA solicită renunţarea la noul sistem impus prin reglementările privind transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi derogările de la prevederile Legii dialogului social, ce instituie obligativitatea iniţierii de negocieri colective în termen de 30 de zile calendaristice, sau cel puţin prorogarea termenului de aplicare a acestora pentru a permite realizarea unui studiu de impact şi desfăşurarea unui proces real şi efectiv de consultare, informează confederaţia potrivit unui comunicat de presă.