Nu, domnule Pleșu!

Locale

Stiri / Locale 4 Views

De ani de zile Vă admir. Cuvântul, atitudinea Dv. au fost, (sunt), un puternic stimulent și imbold pentru reflexie și implicare a cetății în apărarea valorilor perene ale vieții obștești. Mulți, foarte mulți români s-au adăpat la izvorul miraculosului Dv. cuvânt. Sinceritatea, franchețea, naturalețea și incidența lui psiho-morală i-au (ne-au) însuflețit pe mulți în efortul menținerii unui echilibru cumpănit între bine și rău.

În chip surprinzător, zilele acestea ați sugerat tineretului un gest, o atitudine gravă, anume, ca în fața dificultăților cu care se confruntă țara pe mâna actualilor conducători politici, să o părăsească,  să-și ia lumea în cap. De data aceasta o spun răspicat și cu toată puterea : Nu, Domnule Pleșu!

Încă în luna august 1990 îndemnam românii printr-un articol publicat în România Liberă să nu părăsească țara în fața cumplitei dezamăgiri pricinuită de actele politice nesăbuite ale puterii FSN-iste. O fac și acum, în fața descumpănirii provocate de această putere neofesenistă:  Români, tineri, orice s-ar întâmpla, orice ar fi, nu părăsiți țara! Nu aceasta este soluția pentru a ne vindeca rănile, oricât de descurajați am fi.

Nu zic că nu aveți dreptate. În cele din urmă există și o limită a suportabilității morale în fața turpitudinii. Aici este însă vorba de mai mult. Avem deja în jur de 4 milioane de români dintre cei mai valoroși care ne-au părăsit fără prea multe șanse de a reveni. Se spune că după Siria suntem a doua țară în privința emigrației. Ori a-ți părăsi țara, glia, pământul strămoșesc în care ne-am plămădit ca neam, a fi surzi în fața chemării instinctive pe care ne-o adresează graiul și memoria, cu alte cuvinte a te desprinde de rădăcini și a pluti în valurile lumii fără ancoră și busolă, însemnează, în cele din urmă, a fi al nimănui. Poți deveni formal cetățean al cutărui stat, ba unul și al lumii globalizate, poți trăi mai bine decât în țara ta, dar știți dictonul înțelept cu pâinea . . .

Și apoi, să nu uităm de responsabilitate și obligații. Cine să lupte pentru România dacă românii o părăsesc? Că niște neisprăviți au pus temporar stăpânire pe pârghiile de putere ale statului și-și bat joc de el și de noi?  Că în parametri esențiali țara e în gravă suferință în ciuda unor aparențe? Este! Să nu uităm, am tânjit după democrație, după libertate, dar odată cu ele trebuia să ne angajăm și răspunderea gestionării lor. N-am făcut-o. Practic, libertatea am transformat-o în libertinaj anarhic cu iz pestilențial de corupție, iar democrației ca voință colectivă ordonatoare i-am substituit tirania intereselor, a bunului plac pe spinarea țării. Nu e un rezultat doar al prestației politico-economice. Societatea românească în ansamlul ei nu și-a făcut datoria de alegere, supraveghere și control asupra decidenților. Și de ce să nu recunoaștem în cele din urmă ca explicabilă și această demoralizare civică, la o societate căreia timp de 45 de ani și apoi încă aproape 30, prin  minciună și violență i-a fost anihilată sistematic voința de reacție și acțiune.

Cum se vede, revenirea din acest hău al istoriei e o treabă mai grea de cum am fi crezut. Dar nu imposibilă. Și în niciun caz de abandonat. Sunt convins că generațiile tinere vor lua soarta țării în propriile mâini. N-au reușit în perioada anilor 1945-1950, n-au reușit  în 1989, dar cu siguranță vor reuși în viitorul nu prea îndepărtat. Cu o condiție sine qua non: să nu-și părăsească țara, să nu renunțe la luptă. Această adevărată cale a golgotei naționale mereu presărată cu obstacole de semeni iresponsabili, trebuie curățată și luminată. Prin luptă, prin dârzenie, prin perseverență.

Iată de ce țara are nevoie de tineri aici, la ea acasă, nu risipiți prin zările lumii. Iată de ce și de această dată zic nu, tinerii nu trebuie îndemnați să-și ia lumea în cap ci să rămână în țară, să i se dedice, să o facă mai bună și mai frumoasă. Atunci vor putea spune  pretutindeni cu mândrie că sunt români.

Post-ul Nu, domnule Pleșu! apare prima dată în Turnul Sfatului Online.