Motorola în 2018: mid-range-uri performante, o „clona” de iPhone X şi noi dispozitive Moto Z [LEAK] (Telefoane mobile)

Actualitate

Stiri / Actualitate 35 Views

Motorola în 2018: mid-range-uri performante, o „clona” de iPhone X şi noi dispozitive Moto Z [LEAK] (Telefoane mobile)

Motorola are în plan să dezvăluie noi smartphone-uri în viitorul apropiat (probabil la MWC 2018), însă acestea nu vor mai fi deloc o surpriză, întrucât detalii aproape complete despre acestea au fost scăpate pe internet. Droid Life a publicat informaţii despre noile Moto G6, G6 Plus, G6 Play, Moto X5 şi noile flagship-uri Moto Z3 şi Z3 Play. Printre acestea, unul dintre modele abordează design-ul cu „breton”, popularizat de Apple pe iPhone X.

Este important de amintit că toate telefoanele din gama nouă de la Motorola beneficiază de display-uri cu format 18:9, chiar dacă marginile din jurul acestuia nu sunt tocmai „invizibile” sau foarte subţiri.

Design-ul modelelor G6 şi G6 Plus nu este cu mult diferit la prima vedere faţă de cel al seriei G5 (sticlă curbată pe spate + dual-camera). Modelul de bază, Moto G6 vine echipat cu un display de 5,7” cu rezoluţie Full HD+, un chipset Snapdragon 450, configuraţii cu 3 GB RAM şi 32 GB stocare sau 4 GB RAM şi 64 GB stocare, alături de un sistem dual-camera cu senzori de 12, respectiv 5 megapixeli pe partea din spate şi un senzor foto de 16 megapixeli pe faţă. Senzorul de amprentă este poziţionat pe partea din faţă, pe o suprafaţă mai subţire decât pătratul rotunjit de pe modelele mai vechi, iar acumulatorul are capacitate de 3.000 mAh. Preţul acestui model va fi de 240 de dolari americani.

Moto G6 Plus nu va fi cu mult diferit faţă de G6 în termeni de design, însă hardware-ul intern va fi pe o treaptă superioară. Acesta vine echipat cu un display puţin mai mare, de 5.93” cu aceeaşi rezoluţie Full HD+, însă va integra un Snapdragon 630, cu trei configuraţii hardware: cu 3, 4 sau 6 GB RAM. La capitolul stocare vor fi două opţiuni: 32 sau 64 GB, în timp ce camera foto pare să ofere senzori cu aceeaşi rezoluţie, însă e posibil să fie mai performanţi având în vedere că listarea menţionează pixeli de 1,4nm. Acest model vine echipat cu acumulator de 3.200 mAh. Preţul de 330 dolari îl poziţionează puţin mai aproape de segmentul mid-range premium.

Seria G6 va beneficia şi de un model G6 Play, care va oferi hardware mai modest şi un design uşor diferit. Hardware-ul acestui dispozitiv nu este cunoscut în întregime, însă sunt listate un display de 5,7” cu rezoluţie HD+, acumulator de 4.000 mAh şi o cameră cu un singur senzor. Acest model pare să includă un blitz şi un sistem dual-camera pe faţă şi un senzor de amprentă poziţionat pe spate, sub camera principală. Preţul va fi undeva în jurul a 230 de dolari.

Urcând pe segmentul mid-range premium, Motorola pregăteşte Moto X5, telefonul cu design inspirat de iPhone X de la Apple. Acesta beneficiază de un display de 5,9” cu rezoluţie Full HD+, care este „găurit” în partea de sus pentru a găzdui un sistem dual-camera frontal şi un difuzor pentru apeluri foarte mic. În ciuda faptului că nu avem o listă cu configuraţia hardware completă a dispozitivului, putem specula că acesta va păşi în urma „fratelui” său X4 de anul trecut, cu un chipset Snapdragon din gama mid-range superioară (probabil modelul 660), cu destul RAM pentru a garanta funcţionalitate „premium” şi o cameră principală performantă.

La exterior nu poate fi observat un senzor de amprentă, deci este posibil ca Motorola să încerce să abordeze o un sistem de securiate similar cu cea de la Apple, bazat pe recunoaştere facială. La capitolul software, se pare că vom avea de a face cu un sistem de inteligenţă artificială şi un sistem de navigaţie bazat pe gesturi. În partea de jos a ecranului este evident un buton virtual, nu foarte diferit de bara de navigaţie de pe iPhone X.

În cele din urmă, segmentul high-end este ocupat de noile Moto Z3, Z3 Play şi probabil Z3 Force (acesta nu a fost detaliat). Moto Z3 Play va fi noul model de intrare în gamă pentru dispozitivele compatibile cu accesoriile MotoMods, în timp ce Z3 standard va fi modelul high-end. Se zvoneşte că ar exista şi un Z3 Force cu un display mai performant. Atât Z3, cât şi Z3 Play vor beneficia de un display de 6” cu rezoluţie Full HD+, sistem dual-camera performant pe spate şi probabil un senzor de amprentă integrat în butonul power. Moto Z3 va beneficia de sticlă curbată pe partea din faţă, similară cu cea de pe dispozitivele Samsung, în timp ce software-ul va folosi aceeaşi interfaţă bazată pe gesturi pe care am întâlnit-o pe Moto X5.

Curios este faptul că alături de Moto Z3 apare în imagine şi un accesoriu MotoMods pe care scrie 5G, sugerând că telefonul va fi lansat cu modem 4G, cu posibilitatea de a adăuga un nou modul pentru performanţă ridicată pe reţele compatibile cu noul standard.

Citeşte şi: Motorola anunţă două noi accesorii MotoMods: o tastatură cu slider şi un aparat medical

Câteva dintre aceste modele sunt aşteptate la MWC 2018, însă nu toate. Moto X4 s-a lansat de curând pe piaţă, motiv pentru care Moto X5 ar putea să întârzie puţin mai mult. De asemenea, modelele din gama Z sunt anunţate de obicei în cea de-a doua parte a anului. Momentan toate aceste informaţii sunt considerate zvonuri neverificate, însă cu atâtea imagini şi detalii minuţioase despre dispozitive, sunt şanse mici ca Motorola să facă anunţuri surprinzătoare privind gama sa de smartphone-uri din 2018.

(...)

Cuvinte cheie: moto x5, moto g6, moto g6 plus, moto g6 play, moto z3 play, moto z3, smartphone, motomods, motorola, lenovo, android

Articol original - Motorola în 2018: mid-range-uri performante, o „clona” de iPhone X şi noi dispozitive Moto Z [LEAK], de pe site-ul go4it.ro