Lora este 100% naturală, cum spune? Uite cât de multe OPERAȚII ESTETICE are

Stil de viata

Stiri / Stil de viata 1 Views

Lora este 100% naturală, cum spune? Laura Petrescu, cunoscută sub numele de scenă Lora, nu s-a sfiit să spună că s-a retuşat cu ajutorul medicinei estetice.

Vedeta a trecut prin mai multe intervenții estetice la nas până a obținut ceea ce și-a dorit, scrie viva.ro. Lora susține că nu are alte operații estetice și este așa cum a înzestrat-o mama ei, iar iubitul ei o admiră pentru felul în care arată.

"Nu am silicoane nicăieri pentru că am auzit lucrul acesta despre mine și mă cam deranjează. Mama m-a înzestrat cu un corp de care sunt mândră și pe care iubitul meu îl iubește și atunci o femeie care e iubită de bărbatul de viața ei și este considerată sexy și frumoasă se simte bine. Am o reconstrucție nazală după alte patru încercări eșuate, dar a ținut foarte mult de ceea ce mi s-a întâmplat de am ajuns în stadiul acesta. Acum mă simt foarte bine după cât am avut de tras și încerc să mă feresc. Chiar dacă îmi place bătăia, fanii serialului Lara au văzut asta, sunt un asasin al guvernului și dau foarte multă bătăiță în serial și mai și primesc.", a spus Lora.

Articolul Lora este 100% naturală, cum spune? Uite cât de multe OPERAȚII ESTETICE are apare prima dată în Evz Monden.