Facebook modifică procesul de publicare al reclamelor electorale (Social media)

Actualitate

Stiri / Actualitate 25 Views

Facebook modifică procesul de publicare al reclamelor electorale (Social media)

Facebook este în lumina reflectoarelor mai mult decât şi-ar fi dorit, problemele care au dus la această situaţie fiind multiple. Pe de-o parte avem de a face cu scandalul Cambridge Analytica, pe de altă parte cu reclamele ruseşti care au interferat cu alegerile din Statele Unite. În timp ce prima situaţie este într-o continuă investigaţie, cea de-a doua începe să primească o rezolvare, prin instaurarea unor noi reguli de publicare a reclamelor cu caracter politic.

Momentan aceste reguli sunt în vigoare doar în Statele Unite, însă este foarte posibil ca acestea să fie disponibile şi în alte regiuni, având în vedere că mai multe ţări şi-au exprimat nemulţumirea despre modul în care Facebook permitea oricui să afişeze orice tip de reclamă. Schimbările fac procesul de publicare şi aprobare a reclamelor mult mai complicat, fiind necesare documente din ţara în care va rula reclama şi o adresă fizică.

Administratorul paginii, cât şi administratorul contului de reclame vor trebui să ofere dovada identităţii prin urcarea unei fotografii cu un act personal eliberat de statul american, dar să şi ofere o adresă validă unde va primi un cod de aprobare, care funcţionează doar pe conturile de administratori. Acest proces va verifica atât identitatea celor care publică reclame, şi va confirma că nu sunt actori politici din străinătate. Mai mult, aceştia vor trebui să dezvăluie sursa finanţării, precum compania, organizaţia sau persoana care plăteşte pentru aceste reclame.

Procesul de aprobare al reclamelor va fi realizat manual, iar în cazul în care acestea nu sunt aprobate, nu există o limită de încercări& (în cazul în care anumite documente nu sunt potrivite, imaginile cu acestea nu sunt clare, etc.). În cazul în care reclamele suferă modificări după publicare, fiecare modificare va trebui să fie aprobată din nou manual de către un angajat Facebook.

Citeşte şi: Audierea lui Zuckerberg în cifre. Şeful Facebook a menţionat o singură dată etica în 10 ore

Ce nu va face Facebook este să verifice dacă reclamele respectă legile electorale sau alte legi în vigoare. Cei care publică reclamele electorale în America au datoria de a respecta legislaţia Statelor Unite.

&

(...)

Cuvinte cheie: Facebook, reclame, social media,

Subiecte asemănătoare:
» Facebook introduce Premieres, un soi de livestream pentru clipuri preînregistrate
» Cât ar putea costa o experienţă Facebook fără reclame, dacă ar exista opţiunea pentru abonament lunar
» Audierea lui Zuckerberg în cifre. Şeful Facebook a menţionat o singură dată etica în 10 ore
» Mark Zuckerberg: Facebook nu foloseşte microfonul dispozitivelor pentru a asculta conversaţii private
» Facebook oferă recompense de până la 40.000 de dolari pentru descoperirea altor cazuri „Cambridge Analytica”

Articol original - Facebook modifică procesul de publicare al reclamelor electorale, de pe site-ul go4it.ro